Animalul uman, aflăm de mici, a primit loteria creației împreună cu intelectul. Totuși, onoarea, din când în când, ne face să uităm că și noi suntem tot animale, doar unul dintre atâtea fire cu care natura își țese pânza. Din fericire, mama primordială își cheamă copiii la ea acasă, ca și în poala ei, mereu deschisă la vizită. Aplecați peste câmpuri, mări, munți sau lacuri, ne simțim cuPotrivit lui Peter Webb, agronom și permaculturist australian, care trăiește în Brazilia de 27 de ani și coordonator al Sítio Vida de Clara Luz, situat în Itapevi, São Paulo, unde promovează cursuri și experiențe deecopsihologie, împreună cu psihologul Bel Cesar, alchimia declanșată de duetul om-natură pornește de la constatarea că, în timp ce în mediile naturale toți actorii se ating și se întrepătrund spontan, în scenariul urban suntem educați să trăim într-o manieră arhitecturală. Fără să ne dăm seama, purtăm măști fabricate artificial și emitem semne și gesturi care,Natura ne amintește că putem scăpa de excese și de pretenții fără sens și că putem recupera simplitatea pierdută. De aceea are acest potențial vindecător", spune el. "Opriți-vă și contemplați", adaugă el, dar se răzgândește repede: "Întrucât multora le este greu să se așeze și să se relaxeze, le recomand câtevaCei care au o afinitate mai mare cu pământul se pot descălța și pot păși pe pământ sau se pot sprijini de trunchiul unui copac. Cei care sunt acvatici se pot scălda; cei care iubesc aerul își pot oferi fața vântului; cei care iubesc focul se pot încălzi lângă flăcări.Cuvintele permaculturistului fac ecoul vocii lui Alberto Caeiro, heteronimul poetului portughez Fernando Pessoa, care nu se putea distinge de natura sa iubită, spunând: "Nu am filosofie, am simțuri." Pentru Webb, această stare de comuniune ne face să ne împământenim ființa în clipa prezentă, sursă de pace și "îngrășământ" pentruPotrivit neuroștiinței Suzana Herculano-Houzel, profesor la Universitatea Federală din Rio de Janeiro (UFRJ), perioadele petrecute în liniștea unor peisaje sălbatice, cum ar fi o plajă pustie, permit materiei cenușii - aproape întotdeaunaCercetătorul explică faptul că în medii naturale, fără clădiri, drumuri și ambuteiaje, mintea este indusă să se întoarcă spre interior, oferind aparatului cerebral și, în consecință, aparatului deÎn aceste clipe prețioase, primim o adiere de blândețe. Atunci când se plimbă prin centrele urbane, indivizii își văd atenția secătuită de amalgamul de stimuli creați de om. În curând, creierul își proiectează antenele spre exterior și se supraîncălzește.

Construirea acestei punți se află adesea în mâinile grădinarilor peisagiști precum Marcelo Bellotto: "Rolul nostru este de a duce bogăția de culori, parfumuri și arome pe care o găsim în plante și fructe în locuri de neimaginat, cum ar fi terasele mici și plate, grădinile verticale sau acoperișurile verzi ale caselor șiIntermediar al unei relații profund transformatoare, el vede în meseria sa mult mai mult decât estetică ornamentală: "Intrând în contact cu natura, omul interacționează cu el însuși. Această proximitate salvează ritmul organic pe care îl pierdem în viteza vieții urbane, echilibrând din nou "ceasul nostru biologic"", observă el. În proiectele sale, mizează mult pe cele patruelemente - pământ, foc, apă și aer: "Ele ascut simțurile, amorțite de atâta poluare vizuală, sonoră și olfactivă, sporindu-ne sensibilitatea pentru o viață mai simplă și mai sănătoasă." Încă una pentru a perpetua spiritul lui Alberto Caeiro.